Magia lumii jocului (5 modalități prin care îți poți încuraja copilul să devină independent prin joc)

Joaca independentă este o etapa naturală în dezvoltarea copilului și încurajarea acesteia este strâns corelată cu nevoia de a descoperi pe cont propriu lucruri, nevoia părinților de a oferi copilului spațiu și un mediu sigur de dezvoltare și cunoaștere.

Este, așa cum îi spune și numele, acel tip de joacă în care copilul învață să petreaca timp singur jucându-se. Este o etapă naturală în dezvoltarea copilului, care poate construi toate abilitățile și instrumentele necesare pentru ca acesta să crească într-un adult sigur pe sine.

Jocul nestructurat și centrat pe copil permite acestuia să dezvolte abilități socio-emoționale, cum ar fi autoreglarea și cooperarea, abilități fizice și cognitive atunci când rezolvă probleme.

Acest tip de joacă poate fi observată încă de la cele mai mici vârste, de la bebelușii de câteva luni, până la școlari și apare inaintea nevoii de interacțiune socială și nevoii de joacă împreună cu alți copii.

Dar de ce este atât de importantă joaca independentă?

Pentru că are un rol semnificativ în cultivarea autosuficienței, a creativității, imaginației și îmbunătățește capacitatea de concentrare și gândire.

A lăsa copii să se joace singuri, nu e numai bun pentru ei, dar este extrem de benefic și pentru parinți.

Știu că și pe tine te preocupă acest aspect, tocmai pentru că înțelegi importanța acestei etape în dezvoltarea copilului tău. Îți prezint mai jos 5 modalitatăți prin care îți poți încuraja copilul să devină independent prin joc:

Timp 1:1 zilnic.

Știu, pare că nu are sens. De fapt, are 🙂 Pentru a-ți obișnui copilul cu ideea de a se juca singur, fără implicarea ta, începe încet. Petreceți timp de calitate împreună. Pare evident, dar știu că sunt zile în care nu avem timp sau pur și simplu nu ne place să ne jucăm. Dar joaca în acest sens e folosită ca modalitate de conectare, de încurajare a copilului. Crează un spațiu sigur, un spațiu în care nu există cuvântul NU, ideal fără dispozitive care pot distrage atenția. 

Evită să întrerupi jocul.

Permite-i copilului să preia inițiativa, nu corecta sau repara ceea ce face în timpul jocului. Încurajează-l să descopere singur, să stabilească propriile reguli. Stabilirea propriilor reguli, îi conferă copilului sentimentul de autonomie. Poți începe cu jocuri de logică, în funcție de vârsta copilului.

Observă-l și acordă atenție lucrurilor care îl interesează. Important este să le permitem copiilor să aibă timp să fie doar ei înșiși și să exploreze propriul mediu din jurul lor zilnic.

Limitează numărul de jucării.

 Cu cât copilul are mai puține jucării la îndemână, cu atât va fi mai interesat de mediul din jurul lui, mai concentrat asupra unei activități, fără să fie întrerupt sau stimulat de alte jucării din jurul lui.  Ideal, fără dispozitive care îi pot distrage atenția. Când copiii se obișnuiesc cu suprastimularea senzorială oferită de dispozitive (tv, smartphone) sau de jucării cu sunete sau lumini, aceștia dezvoltă, în general, o atenție de scurtă durată. Ulterior, acest lucru poate afecta abilitatea de concentrare pe tipuri de joc mai active și independente.

Dacă este dificil pentru acesta să se joace singur, începe cu jucării din lemn care stimulează imaginația, sau piese magnetice.

Alege jucăriile potrivite.

Acest aspect este important nu numai pentru dezvoltarea jocului independent, ci și pe termen lung, pentru că încurajează copilul să exerseze lucruri din aria lui de interes. Incă de când sunt bebeluși, aceștia sunt mai predispuși să fie preocupați de o jucărie dacă aceasta are nivelul de provocare potrivit pentru ei. Dacă jocul este prea ușor, ei se plictisesc, pe când, atunci când e prea dificil se frustrează. Copiii sunt diferiți și au stadii de dezvoltare diferite, care vin cu provocările aferente.

Rămâi aproape de copilul tău în timp ce se joacă.

Joaca independentă nu presupune neapărat ca tu să nu fii în aceeasi camera cu el. Este o diferență între copilul care stă singur și copilul care se joacă singur ( situație în care părintele este în apropiere, disponibil și intervine atunci când e necesar).

 Poți începe prin a-i pune la dispoziție jucăriile care sunt în aria lui de interes, în timp ce tu stai în aceeasi cameră, citind, relaxandu-te. În felul acesta, copilul observă că tu ești acolo și că el e în siguranță.

Joaca independentă are multiple beneficii:

  • încurajează imaginația si jocul creativ. 
  • construiește abilități de rezistență la probleme. Fără un adult care să intervină cu sugestii, copilul experimentează propriile modalități de rezolvare a problemelor și sunt mai predispuși să continue să încerce diverse lucruri până ajung la o soluție.
  • învață despre răbdare.
  • pune bazele unui adult sigur pe sine.

În funcție de vârsta copilului, iată câteva sugestii cate pot pune bazele jocului independent, ca o concluzie la ceea ce am scris mai sus:

Pentru bebeluși:

  • Securizează mereu zona din jurul bebelușului (poți folosi o saltea de activităti) și rămâi în preajma acestuia.
  • Pentru început, îți recomand nu mai mult de 5 minute de joacă independentă. Dacă bebelușul începe să plangă sau devine agitat, ia-l în brațe și linișteste-l. Joaca independentă poate aștepta, pe când nevoia lui de conectare, nu.
  • Încearcă să introduci joaca independentă ca parte integrantă din rutina acestuia.

Pentru bebelușii care au inceput deja să devină mobili sau copiii mai mici de 2-3 ani.

  • Securizează mereu zona în care copilul se joacă, mai ales daca știi că nu îl poți supraveghea nici măcar de la distanță.
  • Limitează numarul de jucării si oferă jucării adecvate vârstei/etapei de dezvoltare/intereselor copilului.
  • păstrează asteptări realiste referitoare la durata jocului independent. Sunt copii care acceptă mai greu ideea de a se juca singuri, sau dupa câteva minute deja incepe să caute adultul în grija căruia se află.
  • integrează joaca independentă în rutina copilului și alege momentul astfel încât acesta, cel putin la început, să nu fie obosit/înfometat/supărat.

Pentru copiii mai mari.

  • sunt copii care renunță destul de devreme la somnul de prânz, în jurul vârstei de 3 ani. În locul somnului de prânz, se poate introduce joaca independentă, ca metodă de relaxare atât pentru copil cât și pentru părinte.
  • Evită ecrane sau jucării cu sunete/lumini care pot distrage atentia copilului sau îl pot suprastimula.

Nu uita, joaca independentă este o etapă naturală în dezvoltarea copilului tău și apare atunci când acesta este pregătit să descopere și să cunoască lumea pe cont propriu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest website foloseste cookie-uri si alte date pentru a oferi, a mentine si a imbunatati experienta ta pe website. Daca accepti cookie-urile, vom personaliza continutul si anunturile pe care le vei vedea, in functie de activitatea ta pe websiteul nostru.