8 idei prin care poți încuraja jocul de rol

Copiii adoră jocurile de rol, acestea fiind una dintre modalitățile prin care ei pot cunoaste lumea!

Jocurile de rol sunt o modalitate excelentă de conectare și învățare activă!  Copilul învață să se exprime, apelând la imitare și imaginație. În plus, își dezvoltă vocabularul și abilitățile sociale.

Jucăriile sunt, deseori, instrumente de joacă pe care le poți folosi pentru a te conecta cu cel mic sau pentru a pune bazele independenței prin joc.

Prin joc, ei învață să rezolve probleme, să se coordoneze, să coopereze și să gândească flexibil. Într-un articol publicat in Psychology Today (2012), Dr. Scott Kaufman, subliniază valoarea jocului de rol, afirmând că:

” Cercetarea sistematică a demonstrat din ce în ce mai mult, o serie de beneficii clare ale implicării copiilor în jocurile de rol, de la vârsta de aproximativ 2 ani și jumătate , până la vârsta de șase/șapte ani.”

Prin jocul de rol, copiii învață despre sine, despre lume, despre propriile emoții și despre cum și le pot recunoaște și gestiona.  Experiențele de joc sunt unele dintre primele moduri prin care copilul învață despre ce anume îi place sau nu, despre interesele și abilitățile lui. Experimentează prin jocurile de rol pentru a da sens celor observate.

Când copiii se prefac că sunt polițiști, pirați, sau își crează propriile personaje folosind păpuși sau animale de plus, de fapt, ei își folosesc imaginația, iar procesul de joacă este unul foarte complex și benefic pentru dezvoltarea lor.

Copiii învață să dezvolte abilități sociale complexe și de gândire de ordin superior. Jocul de rol devine astfel mai interesant decât activități de joacă simple pentru că necesită strategii avansate de gândire, comunicare și abilități sociale. Ei învață despre negociere, perspective noi, transfer de cunoștințe de la o situație la alta, echilibrarea ideilor cu ale altor participanți la joc, exprimarea gândurilor și sintetizarea informațiilor.

Pentru majoritatea adulților, participarea la jocul imaginativ al copiilor, poate fi o provocare. Îți prezint mai jos câteva sugestii care te vor ajuta sa participi la jocul copilului, cu beneficii de ambele părți.

Apropo, știai că jocul de rol pune, de fapt, bazele jocului independent al copilului? După câteva ‘’sesiuni’’ de joc cu un adult, copilul va iniția joaca independentă cu jucăriile preferate sau cu prietenii săi.

1. Jucați-vă stând față în față, la același nivel (pe podea, la masă, etc). În felul acesta, copilul se va simți conectat cu tine și îți va putea analiza gesturile și surprinde reacțiile.

2. Observă interesele copilului tău. Așază la vedere câteva jucării de rol și observă care îi atrag atenția.

3. Nu scoate prea multe jucării simultan. Acest lucru poate deveni copleșitor pentru copil. Selectează cîteva jucării cheie, care crezi că ar stârni interesul copilului tău.

4. Dacă nu e familiarizat cu jocul de rol, inițiază tu jocul. Ridică o jucărie care îi place copilului tău și fă o acțiune simplă pentru a-i da copilului ideea. Încearcă să respecți interesele copilului pentru a determina dacă altceva ar putea fi interesant pentru el.

5. Imită acțiunile copilului tău. Observă ce face copilul cu jucăriile sale și apoi imită-i acțiunile.  În cele din urmă, poți încerca să introduci o acțiune nouă, dar legată de jocul respectiv.

6. Păstrează lucrurile simple. Nu este nevoie să introduci prea multe idei de joc de rol simultan. Copiii preferă repetarea unor acțiuni pentru că le conferă sentimentul că dețin controlul.

7. Permite-i să dețină controlul. Nu este o modalitate corectă de joc. Atunci când vă jucați, încearcă să nu îl ghidezi. Obsevându-i comportamentul în cadrul jocului, îți vei putea da seama dacă are nevoie de ghidare spre dobândirea unor abilități noi sau opune rezistență , îi e teamă de anumite lucruri.

8. Alege jucăriile potrivite, raportate la vârsta și abilitățile copilului.

Pe măsură ce acesta își va forma atașamentul și va fi pregătit să se joace independent,cel mai probabil nu va mai fi nevoie de prezența ta activă la joc. Oferă-i timp să aibă încredere că poate cunoaște lumea cu tine ca observator, nu prin intermediul tău.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest website foloseste cookie-uri si alte date pentru a oferi, a mentine si a imbunatati experienta ta pe website. Daca accepti cookie-urile, vom personaliza continutul si anunturile pe care le vei vedea, in functie de activitatea ta pe websiteul nostru.